Vioara

       Vioara nu are un inventator anume. Prima descriere a instrumentului o face Philibert Jambe de Fer în tratatul "Epitome musicale" publicat în 1556 la Lyon.

        De ce era nevoie de vioară în practica muzicală? Un răspuns ar putea veni din rolul pe care l-a avut iniţial: pe de o parte, de a dubla linia vocală şi pe de altă parte, tot vioara, mică şi uşor de transportat era ideală pentru a furniza muzica de dans.

        Cât de influentă poate fi o cutie mică de lemn cu patru coarde şi un arcuş în drumul muzicii? De răspândirea şi de interesul stârnit de vioară se leagă în bună măsură apariţia unor genuri muzicale, ca triosonata şi concertul. Purtătoare ideală a liniei melodice, vioara are resurse inepuizabile de expresivitate. Ce-ar fi orchestra fără cele două compartimente de viori, ce-ar fi muzica de cameră fără sonate, triouri, cvartete; cum ne-am putea imagina viaţa de concert fără partiturile solistice imaginate de la Vivaldi încoace?

        În peste 4 secole s-a conturat o întreagă poetică pe tema viorii: se spune că este regina instrumentelor, pentru că tonul şi proprietăţile cantabile o fac un rival al vocii umane; sau că acest instrument ţinut aproape de inimă este capabil să capteze, mai bine ca oricare altul, emoţiile interpretului...

Autor: Liviu Stoica